Opoziția parlamentară, formată din comuniști și socialiști, ar putea crea un nou bloc pentru a accede în viitorul Legislativ. Însă, de această dată grupului ar urma să i se alăture și fostul premier Vasile Tarlev cu formațiunea Viitorul Moldovei. De această părere este expertul Watchdog, Ștefan Bejan, care mai susține că despre crearea noii formațiuni politice va anunța în cel mai scurt timp președintele PSRM, Igor Dodon, care în prezent se află la Moscova, unde primește anumite indicații. Deputații din partidul de guvernare spun că nu sunt surprinși de această inițiativă, iar scopul unui asemenea bloc ar fi deturnarea parcursului european al Republicii Moldova.
Ștefan Bejan susține că prin crearea unui nou bloc de stânga, Kremlinul vrea să împingă în parlament mai mulți deputați pe care îi va susține.
”Se pare că strategia Moscovei la aceste alegeri este să nu piardă niciun vot, iar prin urmare va încerca să facă cât mai multe coaliții posibile așa încât toate partidele să reușească intre în Parlament. Dacă ne uităm în istoria celor trei partide atunci lucrurile sunt foarte clare. Toți trei au fost membrii ai partidului comunist. Toți se declară pro-ruși, chiar suveraniști”, Ștefan Bejan, expert, comunitatea Watchdog.
Potrivit lui Bejan anunțul va fi făcut chiar de Igor Dodon în cel mai scurt timp.
”Noi am observat că Igor Dodon în ultima perioadă și-a radicalizat foarte mult discursul. Ceea ce ne face să credem că el a fost împins spre stânga. Și va încerca cu ceilalți membri ai coaliției să atragă acel electorat pro-rus nostalgic, care este de 25-30 la sută. Când urmează să se materializeze o astfel de coaliție urmează să vedem. Cred eu că în următoarea lună, dar așteptăm să revină Igor Dodon de la Moscova”, Ștefan Bejan, expert, comunitatea Watchdog.
Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor susțin că nu cunosc deocamdată despre o posibilă coaliție între BCS și Partidul Viitorul Moldovei.
”Acest lucru mi greu să vă răspund pentru că nu fac parte din bordul de conducere și nu am fost informat despre aceste lucruri.
– Igor Dodon în prezent se află la Moscova?
– Din câte cunosc nu este în țară. O parte din colegi sunt în China, posibil domnul Dodon să fie în Moscova, nu pot confirma cu exactitate”, Adrian Albu, deputat BCS
”Pentru prima dată aud despre această inițiativă. Nu știu cine va spus această informație, ea nu corespunde cu realitatea. Noi încă nu am discutat deocamdată despre un bloc politic în contextul alegerilor. Eu sunt unul dintre conducătorii partidului Comuniștilor și pot să vă spun că despre acest subiect nu s-a discutat”, Diana Caraman, deputată BCS.
Întrebați despre crearea unui bloc politic cu socialiștii și comuniștii, reprezentanții Partidului Viitorul Moldovei au menționat că nu comentează zvonuri și bârfe.
De cealaltă parte, deputații PAS afirmă că scopul unui asemenea bloc este de a deturna parcursul european al Republicii Moldova.
”Am auzit de acest zvon. Ceea ce vreau să spun este că avem de-a afacere cu niște politicieni corupți și trădători, care au condus țara în trecut, care au furat țara în trecut și care vor să pună mâna pe ea. Să dea țara pe tavă Rusiei pentru ca aceasta să o folosească în scopurile sale de război. Și ei vor să oprească procesul de aderare la Uniunea Europeană”, Radu Marian, deputat PAS.
La sfârșitul lunii ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, primarul Capitalei care se declară proeuropean, a anunțat că formează un nou bloc politic denumit – Alternativa, împreună cu alți trei politicieni, unii dintre ei considerați pro-ruși. Este vorba despre candidatul susținut de Partidului Socialiștilor la alegerile prezidențiale Alexandr Stoianoglo, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu și unul dintre liderii partidului Congresul Civic, Mark Tkaciuk.