sursa: procuratura.md

Operațiune de amploare în Cehia. 14 cetățeni moldoveni au fost reținuți

14 moldoveni au fost reținuți în Cehia pentru producerea clandestină a țigărilor. Oamenii legii afirmă că dauna provocată Uniunii Europene se ridică la 120 de milioane de euro.

Procuroii PCCOCS anunță că, în cadrul cooperării internaționale, a fost destructurat un grup infracțional format din 22 de persoane, 14 dintre care erau moldoveni, după o captură de 17 700 000 de țigări produse clandestin. Totodată, a fost ridicată și o cantitate de 11 mii de kilograme de tutun.

Țigările contrafăcute erau produse în regiunea Moravia din Cehia și livrate ulterior în diverse țări UE.

Oamenii legii au desfășurat percheziții la sfârșitul lui iunie 2023. Atunci au fost confiscați 30.000 de euro în numerar, fonduri în conturi bancare, o mașină  în valoare de 100 mii euro și un camion folosit pentru comiterea infracțiunii. De asemenea, au avut loc descinderi și în Moldova la persoanele bănuite, unde au fost obținute probe suplimentare cu privire la activitățile infracționale derulate de aceștia, inclusiv înscrisuri de ciornă, piese pentru utilaje de producere a țigărilor, matrice pentru aplicarea inscripției pe țigări, telefoane mobile, 15.000 euro în numerar, un autoturism de lux în valoare de 80 000 euro și o armă.

Fabrica de producere clandestină a țigărilor se afla în regiunea orașului Česká Lípa din Cehia.

Cei 14 cetățeni ai Moldovei au vârste cuprinse în 24 și 66 de ani. Aceștia anterior au lucrat în fabricile de producere a tutunului din Republica Moldova, iar unii dintre ei au fost în conflict cu legea. Unul dintre ei ar fi fost organizatorul schemei și ar fi asigurat cu materie primă, și ar fi indentificat clienți pentru țigări. Un alt figurant principal avea rolul de angajare a inginerilor și muncitorilor auxiliar pentru instalarea liniilor clandestine și producerea clandestină a articolelor de tutungerie. Celelalte 12 persoane erau ingineri tehnici, muncitori auxiliari și șoferi, anunță oamenii legii.

Investigațiile continuă, inclusiv în privința altor membri care ar fi implicați în activitatea ilicită, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Operațiunea a fost realizată de ofițerii SIS, care au oferit suport operativ pentru colectare de informații, procurorii PCCOCS, experții Misiunii EUBAM, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și ofițerii vamali din cadrul Secției de Investigații ai Direcției Generale a Vămilor a Republicii Cehe.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA