foto:gazetadesud

Omorul de la Orhei. Bărbatului învinuit de uciderea Anei-Maria i se incriminează și infracțiunea de viol

Gheorghe Cotorobai, fostul polițist acuzat de răpirea și omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în 6 luni, este învinuit și de infracțiunea de viol săvârșit asupra victimei. Despre aceasta a anunțat procurorul Vladislav Boșcanean.

„La ziua de azi acesta a fost pus sub învinuire și pentru comiterea infracțiunii de viol. În prezent este acuzat de răpirea, violul și omorul unei persoane”, a precizat procurorul.

Învinuitul a fost supus mai multor expertize, inclusiv celei medico-legale psihiatrice. Procurorul, însă, a evitat să ofere detalii despre rezultatele acestora.

„Nu pot să vă dau un astfel de răspuns, or rezultatul expertizei psihiatrice face parte din cauza penală, ca și probă”, a spus Vladislav Boșcanean.

Învinuitul în continuare refuză să facă declarații și să colaboreze cu organele de urmărire penală.

„El se folosește de dreptul său procesual de a nu face declarații”, a explicat procurorul.

Boris Bulbuc, avocatul învinuitului, susține că a solicitat eliberarea lui Cotorobai, motivând că clientul său pledează nevinovat.

Avem o poziție, o ținem pe dosar. Instanța deocamdată nu s-a expus asupra demersului. Încheierea urmează să fie pronunțată pe data de 14 iunie”, a spus avocatul.

Amintim că procurorii au cerut încă 30 de zile de arest pentru Gheorghe Cotorobai. Magistrații urmau să se pronunțe asupra demersului procurorilor astăzi.  Ședința, însă, a fost amânată pentru ziua de vineri.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Omorul de la Orhei. Bărbatul învinuit de omorul tinerei însărcinate, adus în fața magistraților

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media