Oligarhul fugar Ilan Șor deține cetățenia rusă. Acesta a făcut anunțul în cadrul unui interviu oferit unui blogger rus

Oligarhul fugar Ilan Șor care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului, deține cetățenia rusă. Acesta a făcut anunțul în cadrul unui interviu oferit unui blogger rus. Inspectoratul General al Poliției susține că Șor și-a perfectat actele ruse încă în luna ianuarie, iar biroul Interpol Moldova sugerează că acest lucru îngreunează mult extrădarea acestuia și nu se știe cum va proceda acum Moscova, subliniind că ,,conform legislației internaționale, niciun stat nu-și extrădează proprii cetățeni”.

 

”- Se numără printre planuri obținerea cetățeniei ruse?
– Eu am obținut-o. Am dat actele și am primit-o, așa că astăzi sunt cetățean inclusiv al Federației Ruse”, a declarat Ilan Șor în cadrul interviului acordat.

Ilan Șor care se ascunde din data de 25 februarie de justiția de la Chișinău la Moscova a anunțat că pe lângă cetățenia moldovenească și israeliană, el o deține și pe cea rusească. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției susțin că știau despre acest lucru în urma informațiilor operative, însă acestea nu au fost confirmate de autoritățile ruse.

Oficial nu am fost anunțați de autoritățile Federației Ruse, dar deținem informația că această persoană a primit cetățenia respectivului stat. Mai mult, avem și informația că la sfârșitul lunii ianuarie curent acesta și-a perfectat actele de identitate”, Diana Fetco, purtător de cuvânt al IGP.

Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, afirmă că oficialii ruși au refuzat să confirme informațiile și nu cooperează în vederea reținerii sau extrădării lui Ilan Șor.

”Din câte cunosc Ministerul Justiției a transmis prin canale diplomatice solicitarea cu privire la extrădarea acestuia. Dar cum va proceda Federația Rusă în acest caz, având în vedere faptul că el este și cetățean al Federației Ruse și conform legislației internaționale, niciun stat nu-și extrădează cetățenii proprii”, Violel Țentiu, șeful biroului Interpol Moldova.

Drept urmare, Chișinăul a sesizat Secretariatul General al Interpol, dar nu a primit un răspuns până acum.

”Secretariatul General ne-a comunicat că să rămânem în contact cu ei și urmează să ne comunice, însă din păcate tot așteptăm această comunicare”, Violel Țentiu, șeful biroului Interpol Moldova.

Am încercat să aflăm informații în acest caz de la Ministerul Justiței, responsabilii structurii care au solicitat anterior extrădarea lui Ilan Șor din Israel, dar Serviciul de presă nu a răspuns până acum la apelurile ONE TV. Între timp, expertul în securitate al comunității WatchDog.md, Andrei Curăraru, susține că Ilan Șor care s-a ascuns în mare parte a timpului în Israel, s-a asigurat în acest fel că nu va ajunge în custodia forțelor de ordine.

”Protecția pe care i-o oferea cetățenia Israelului i se părea la un moment dat suficientă lu Ilan Șor, dar situația geopolitică se poate schimba, pot fi negocieri directe între reprezentanții Uniunii Europene și Israel pentru a asigura extrădarea lui Ilan Șor în Republica Moldova”, Andrei Curăraru, expert în securitate al comunității Watchdog.

Andrei Curăraru mai afirmă că regimul de la Kremlin nu-l va extrăda niciodată pe acesta în țara noastră, iar cetățenia rusă nu are doar caracter juridic, ci și unul simbolic prin care-și ,,confirmă loialitatea față de regimul de la Kremlin”.

”Scopul său era mai mult politic decât unul juridic, adică să-și reconfirme poziția absolută dependentă de Kremlin și cumva, făcându-și o defavoare pentru că acum nu poate spune că nu este un politician afiliat Federației Ruse, fiind și cetățean al acestui stat. Dar această mișcare a sa va veni cu argumente suplimentare pentru aplicarea de sancțiuni, sechestarea proprietăților sale de exemplu în Uniunea Europeană sau alte state, el fiind acum direct legat de acest regim criminal care a început războiul în Ucraina”, Andrei Curăraru, expert în securitate al comunității Watchdog.

Potrivit autorităților Republicii Moldova, Ilan Şor ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului. Acesta a fugit în 2019 din Republica Moldova, la scurt timp după ce Partidul Democrat din Moldova a plecat de la guvernare. Iar în primăvara anului trecut, Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de pușcărie pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul numit generic ,,frauda bancară”. Șor pledează nevinovat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media