Oleg Serebrian: Soluționarea problemei transnistrene se va face exclusiv pe cale pașnică

Kievul confirmă că există riscul atragerii Transnistriei în războiul provocat de Rusia în Ucraina și dă asigurări că va neutraliza prompt orice tentativă a forțelor din regiunea separatistă ocupată de trupe rusești de a organiza diversiuni și provocări la graniță moldo-ucraineană. O spune Ambasadorul Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Paun Rohovei, care a susținut luni, la Chișinău, o conferință de presă împreună cu vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrean.

 

”Nu vom permite implicarea celor din stânga Nistrului în războiul dus de Rusia în Ucraina, necatând la faptul că să incearcă. Vom face totul posibil să neutralizăm, vom fi foarte promți la orice incercare a celor din stânga Nistrului să provoace unele diversiuni sau alte provocări la granița cu Ucraina”, a spus Păun Rahovei.

Atât Păun Rohovei, cât și Oleg Serebrean au dezmințit declarațile făcute de exponenți ai regimului de la Tiraspolul despre faptul că Ucraina și Moldova ar planifica atacarea regiunii separatiste din stânga Nistrului. Oficiali au declarat că, indiferent de posibile provocări, ambele țări consideră că rezolvarea conflictului transnistrean poate fi exclusiv pe cale pașnică.

”Tiraspolul încearcă sa demonstreze ca Ucraina și Moldova ar planifica o acțiune împotriva regiunei. Cu acest prilej, vreau să subliniez incă odată faptul că Republica Moldova este determinată să soluționeze conflictul Transnistrean exclusiv pe cale pașnică. Aceasta poziție este prin armente susținută și de colegii noștrii de la Kiev”, a menționat Oleg Serebrian.

Ucraina rămâne parte a procesului de reglementare a diferendului transnistrean, dar nu și în formatul 5+2, pe care l-a denunțat încă în decembrie anul trecut, a declarat diplomatul ucrainean. El a invocat că în acest format nefuncțional participă și Rusia, țară-agresor care a încălcat principiile dreptului internațional într-un mod barbar, atunci când a atacat Ucraina în 2022.

”Ucraina este și va fi partea componentă a tratativilor de reglamentare a conflictului Transnistrean. In același timp, am constatat și am căzut de bun acord cu partenerii noștrii din Republica Moldova, astăzi acest format internațional de fapt deiure existent este nefuncțional. Prinicpală pricina a nefuncționalității acestui format este prezența in cadrul lui a statului care nu mai are nici drept moral nici legal de a participa la astfel de tratative”.

De asemenea, Serebrean a subliniat că, deși negocierile privind dosarul transnistrean au ajuns în impas, modificările la Codul Vamal au impulsionat procesul de reglementare a conflictului înghețat.

”M-am referit bineințeles și la stagnarea în procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol care s-a inregistrat pe parcursul anului 2023. La impactul noului cod vamal atât pe relațiile economice dintre cele două maluri cât și la situația socială și economica din regiunea Transnistreana”.

Ambasadorul cu Misiuni Speciale al Ucrainei Păun Rohovei consideră că Tiraspolul se face vinovat de stagnarea procesului de reglementare transnistreană și a manifestat speranța că administrația din stânga Nistrului își va revizui poziția ostilă.

”Sunt sigur și vreau să cred în acest lucru că la un moment dat și cei din pe malul stâng al Nistrului vor ințelege viitorul și valoarea acestui viitor și vor fi mult mai activi în acest proces. Astăzi putem spunem că avem unele realizări, nu prea mari, dar totuși, le avem. Am făcut pași concreți în domeniul economic. Sper că acești pași vor fie continuați și anul acesta”.

Modificările la Codul Vamal al Republicii Moldova care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 obligă întreprinderile din stânga Nistrului să achite taxe în bugetul de stat al Republicii Moldova. Până acum, aceste companii achitau taxe doar în bugetul autoproclamatei republici nistrene, deși erau înregistrate la Chișinău. Modificările legislative reprezintă un angajament al Republicii Moldova în negocierile de aderare la UE și oferă un tratament egal al companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului în contextul în care peste 50 la sută din mărfurile produse în regiunea transnistreană sunt vândute pe malul drept.

Administrația de la Tiraspol a acuzat Chișinăul că ar pune presiune pe agenții economici din Transnistria și a organizat proteste, pe care le-a prezentat ca fiid manifestații organizate de societatea civilă din regiune. Chișinăul a declarat că nu se va lăsa intimidat și nu își va revizui decizia.

Liderul separatist Vadim Krasnoselski a dispus ca forțele paramilitare din regiune să-și sporească acțiunile de monitorizare și contracarare a pretinselor acte teroriste. Autoritățile de la Chișinău au declarat că nu există un pericol pentru stabilitatea Republicii Moldova, iar astfel de tip de alerte sunt lansate în stânga Nistrului cu scopul de a provoca artificial o stare de nervozitate.

Între timp, agenții economici din stânga Nistrului se conformează noilor reglementări vamale. De la începutul anului, aceste companii au achitat taxe vamale în valoare de 8,4 milioane de lei, anunță Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA