O tonă de castraveți fără acte de proveniență a fost descoperită într-un microbuz marfar la Fălești. Mijlocul de transport a fost tras pe dreapta de echipele mobile ale Serviciului Vamal în apropiere de satul Vrănești.
Microbuzul era condus de un moldovean în vârstă de 43 de ani, iar în compartimentul marfar al acestuia au fost depistați 34 de saci cu castraveți proaspeți, cu o greutate totală de 1088 de kilograme.
Șoferul nu au putut explica de unde are marfa și nici ce are de gând să facă cu ea. De menționat că, în cazul legumelor și fructelor, certificatele sunt necesare, pentru că acestea indică inclusiv nivelul de pesticide și nitrați.
În cantități mari, aceste substanțe pot fi periculoase pentru sănătate. Serviciul Vamal anunță că tona de castraveți a fost ridicată și ar putea fi confiscată, iar șoferul riscă amendă