Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal după un caz investigat de polițiști în orașul Călărași. O tânără de 19 ani susține că ar fi fost victima unor acte sexuale, iar oamenii legii încearcă să stabilească toate circumstanțele.
Potrivit Poliției, cazul a fost sesizat în dimineața zilei de duminică de prietena tinerei. Aceasta a alertat oamenii legii după ce, revenind la locuința închiriată în care stăteau împreună, și-a găsit prietena alături de patru tineri.
Din cercetările preliminare reiese că tânăra ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru bărbați, cu care a consumat băuturi alcoolice. În circumstanțe care urmează să fie elucidate în cadrul anchetei, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima.
Poliția precizează că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și administrarea probelor necesare.
Anchetatorii au stabilit preliminar că victima i-ar fi cunoscut pe tineri prin intermediul rețelelor de socializare, iar cu unul dintre ei s-ar fi întâlnit anterior și ar fi avut o relație intimă.
Pe caz a fost inițiată o anchetă penală. Cei patru tineri s-au prezentat de bunăvoie la organul de urmărire penală și sunt cercetați în acest dosar. Poliția subliniază că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


