Amendă de 175 de mii de lei. Aceasta este pedeapsa aplicată pentru o tânără acuzată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în legătură cu obținerea frauduloasă a certificatelor de vaccinare COVID-19.
Aceasta ar fi oferit bani unei persoane pentru a obține certificatul pentru sine. Ulterior, sub pretextul că ar avea influiență asupra unor medici de familie, a primit mijloace financiare și a facilitat obținerea certificatelor pentru mai multe persoane neimunizate.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – august 2021, inculpata a oferit suma de 100 de euro unei persoane, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, pentru a obține un certificat de vaccinare contra COVID-19, fără administrarea efectivă a vaccinului.
Persoana respectivă a declarat că are influență asupra medicilor de familie și angajaților din cadrul Instituției Medicale Sanitare Publice și că îi poate determina să introducă datele necesare în baza electronică și să elibereze certificatul de vaccinare.
În urma acestor acțiuni, inculpata și încă o persoană au obținut certificate de vaccinare COVID-19, fiind înregistrate în baza de date ca vaccinate, deși nu au fost imunizate în mod real.
De asemenea, în perioada mai – august 2021, inculpata, împreună cu alte două persoane, a pretins că are influență asupra unor medici de familie și angajați ai instituțiilor medicale publice. În schimbul acestei influențe, au solicitat și primit, prin intermediul unei alte persoane, suma de 1.380 de euro, prin transfer bancar, pentru eliberarea unor certificate de vaccinare pentru persoane care nu au fost de fapt imunizate.
În urma acestor acțiuni, alte patru persoane au obținut certificate de vaccinare COVID-19, fiind înregistrate în baza de date ca vaccinate, fără a fi imunizate de fapt.
Inculpata a fost recunoscută vinovată de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă prin cumul parțial al pedepselor aplicate – sub formă de amendă în mărime de 175 000 lei.
Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.