O nouă tragedie pe șosea. O femeie a murit după ce bicicleta cu care se deplasa a fost lovită de o mașină. S-a întâmplat la ieșirea din orașul Briceni. La volanul automobilului era o angajată a Poliției de Frontieră.
Oamenii legii anunță că accidentul s-ar fi produs din cauza ploii dense și a ceții. Șoferița nu ar fi observat victima pe motiv că aceasta nu purta vestimentație cu elemente reflectorizante.
În urma impactului, femeia de pe bicicletă a decedat pe loc.
Poliția de Frontieră a confirmat că la volanul mașinii era o angajată a Poliției de Frontieră, care se afla în afara orelor de serviciul.
”Pe cazul dat a fost pornită o anchetă de serviciu și va fi dispusă suspendarea din funcție a angajatei”, se mențioează în mesaj.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului.