O nouă rundă de discuții bilaterale între Rusia și Statele Unite ar putea fi organizată până la sfârșitul verii. Declarațiile au fost făcute de Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe, scrie Digi24.
„Ar putea foarte bine să se întâmple înainte de sfârșitul verii”, a declarat oficialul rus. Acesta a precizat că detaliile depind de rezultatul discuțiilor purtate recent între ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american, Marco Rubio.
Rubio a transmis că a discutat cu Lavrov despre „dezamăgirea și frustrarea” președintelui american Donald Trump față de lipsa de progrese în negocierile privind încetarea războiului din Ucraina.
„Strategia noastră este să implicăm toate părțile în găsirea unei soluții la acest conflict”, a declarat Rubio. Acesta a subliniat că administrația Trump va continua demersurile diplomatice, în paralel cu reluarea livrărilor de arme către Ucraina.