Un bărbat s-a intoxicat cu fum și s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să stingă flăcările care i-au cuprins automobilul. Incendiul a izbucnit aseară pe strada Alba Iulia din Capitală. Potrivit IGSU, mașina a luat foc în timp ce se deplasa pe stradă.
La fața locului au intervenit pompierii, însă flăcările au fost stinse de către cetățeni până la intervenția angajaților IGSU.
Proprietarul automobilului s-a intoxicat cu fum și s-a ales cu arsuri ușoare la membrul superior stâng. Acesta a fost transportat în stare conștientă la spital.
În urma incendiului, focul a afectat parțial secțiunea motorului al automobilului.
Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite de specialiști.


