Un tribunal rus a respins acțiunea în justiție intentată de mama lui Alexei Navalnîi. Mama acestuia a atacat în judecată colonia penitenciară în care era deținut fiul ei când a murit. Motivul a fost furnizarea necorespunzătoare de îngrijiri medicale. Anunțul a fost făcut de fundația lui Alexei Navalnîi.
Anunțând moartea sa luna trecută, oficialii închisorii au declarat că acesta a ieșit la plimbare, a spus că nu se simțea bine, apoi s-a prăbușit și nu și-a mai recăpătat cunoștința. Directorul fundației lui Navalnîi a susținut că scrisoarea primită de mama lui Alexei Navalnîi, care sugera că opozantul rus însuși ar putea fi reclamant în cerere.
,,Mă întreb cum?” a declarat Ivan Zhdanov într-o postare pe Telegram. Iulia Navalnaia a reacționat, de asemenea, la știri pe rețelele de socializare, susținând pe re’eaua X că dosarul a fost respins pentru a evita ca dovezile privind moartea defunctului ei soț să fie difuzate în instanță.
,,Există un singur motiv [pentru care cazul a fost respins] – la proces, trebuie să furnizeze documente și înregistrări video despre ceea ce s-a întâmplat pe 16 februarie”, a declarat Navalnaia.
De asemenea, Iulia Navalnaia, soția lui Navalnîi a spus că a fost ucis la ordinul președintelui Vladimir Putin.
Timp de ani de zile, Navalnîi a fost cel mai important critic al dlui Putin în Rusia. În 2022, el a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru acuzații care au fost considerate în general ca fiind motivate politic.
Echipa sa a declarat că Navalnîi și-a intentat propriile procese pentru neacordare de îngrijiri medicale de mai multe ori în timpul celor trei ani pe care i-a petrecut în închisoare, dar toate au fost respinse.
Supranumită Lupul Polar, colonia penală este cunoscută pentru o cultură a pedepselor colective.
Kremlinul a negat acuzațiile potrivit cărora Navalnîi ar fi fost ucis de autoritățile ruse, calificând drept ,,isterică” reacția occidentală la moartea sa.