O fetiță de 10 ani s-a ales cu o fractură dublă la picior în timp ce se juca pe teritoriul parcului “GagauziyaLand”. Cazul a avut loc luni seara. Poliția precizează că deschiderea acestui parc de distracții pentru copii nu a fost autorizată de autoritățile competente nici până în prezent.
Copila se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului când s-a produs accidentul. După mai multe examinări la Spitalul din Comrat, fata a fost transportată de urgență la Chișinău pentru îngrijiri medicale.
Poliția menționeazcă „deschiderea acestui parc de distracții pentru copii nu a fost autorizată de autoritățile competente nici până la moment, administratorii căruia au riscat cu sănătatea și viața minorilor și au permis accesul acestora pe teritoriu”.
Oamenii legii au pornit un proces penal pentru “vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată prin imprudență”, în cadrul căruia urmează sa fie stabilite toate circumstanțele, dar și pedepsite persoanele vinovate de traumele produse copilului.