Un cetățean al României, care ar fi determinat o copilă de 11 ani din Moldova să-i trimită 8 fotografii cu caracter sexual, pe aplicația SnapChat, este cercetat penal de Procurorii PCCOCS. Inițial, acuzatul, de 38 de ani, a primit de la fată cinci poze în nu. Ulterior, a insistat să-i trimită și altele. Victima se opunea, astfel, învinuitul a amenințat-o că va trimite pozele pe care deja le are familiei și apropiaților ei. Astfel copila i-a mai trimis 3 fotografii.
Fata a refuzat să-i trimită și alte imagini. Ca urmare, învinuitul l-a contactat pe tatăl victimei și i-a trimis două imagini cu fiica sa. Tatăl a contactat autoritățile de la Chișinău, iar acestea au solicitat ajutor autorităților de peste Prut. Astfel, s-au efectuat percheziții la învinuit, fiind ridicate două telefoane și calculatorul, care au fost supuse expertizării.
Prin urmare, suspectul a fost învinuit de trafic de copii prin exploatarea sexuală a victimei, pornografie infantilă și încălcarea inviolabilității vieții ei personale prin răspândirea cu bună-știință a imaginilor nud ale copilei către alte persoane.
Procurorii PCCOCS continuă investigațiile cu privire la acest caz.