O femeie de 50 de ani din Cantemir a fost condamnată la 16 ani de închisoare într-un dosar de trafic de persoane și exploatare sexuală a patru tinere în Grecia. Potrivit PCCOCS, condamnata făcea parte dintr-o grupare criminală formată din cetățeni ai Moldovei, Greciei și Albaniei.
Aceasta ar fi monitorizat activitatea victimelor și ar fi contabilizat banii obținuți din exploatarea sexuală.
Ancheta arată că tinerele, inclusiv o adolescentă, au fost recrutate în perioada 2016–2019 și transportate în Atena, unde erau obligate să presteze servicii sexuale în două ture zilnice (9:00-16:30 și 17:00-23:45).
Procurorii spun că una dintre victime, care abia împlinise 18 ani, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală după ce ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale cu 80 de clienți. Ulterior, gruparea i-ar fi organizat o căsătorie fictivă cu un cetățean grec pentru a-i prelungi șederea în Grecia.
În cazul altei tinere, procurorii afirmă că aceasta a fost determinată să facă liposucție pentru a deveni „mai solicitată” de clienți. Costurile intervenției au fost transformate în datorie.
Totodată, un alt membru al grupării a fost condamnat anterior în Grecia la aproape șase ani de închisoare pentru trafic de persoane și trafic de copii.


