Prima mare bancă rusească din top-10 care a devenit nerentabilă de la începutul războiului a înregistrat pierderi din cauza neplății creditelor de miliarde. Este vorba despre Moscow Credit Bank, strâns legată de „Rosneft”, scrie publicația The Moscow Times. Clasată pe locul 7 în Rusia după mărimea activelor și având în conturi aproximativ 700 de miliarde de ruble din depozitele persoanelor fizice, MCB a înregistrat o pierdere de 9 miliarde de ruble, ceea ce constituie aproximativ 100 de milioane de euro, în trimestrul IV al anului 2025. Problemele băncii au început la mijlocul anului trecut: în primele trei trimestre, volumul creditelor neperformante a crescut cu 700%, ajungând la 668 miliarde de ruble, adică 28% din portofoliu, precizează The Moscow Times. La rândul său, expertul financiar rus Roman Lisin afirmă că MCB se mai menține doar datorită „Rosneft”.
,,În 2017, MCB s-a aflat deja în pragul colapsului. Atunci a fost salvat de „Rosneft”. Cu alte cuvinte, MCB este, în esență, o bancă „de buzunar” a „Rosneft”. Este susținută din banii corporației de stat. Problema actuală este că și „Rosneft” dispune de tot mai puține resurse financiare — sancțiunile, scăderea veniturilor din petrol și datoriile uriașe își spun cuvântul”, a spus Roman Lisin, expert financiar din Rusia.
MCB este o bancă orientată spre finanțarea businessului, subliniază Lisin. Din totalul de 2,5 trilioane de ruble acordate sub formă de credite, doar 200 de miliarde reprezintă împrumuturi pentru populație, restul fiind credite pentru companii mari, cu capital intensiv. Companiile nu mai fac față obligațiilor, solicită restructurarea datoriilor sau încetează complet plățile, explică expertul.
Din cauza neplăților care au afectat complexul militar-industrial, industria metalurgică, sectorul construcțiilor și chiar companiile petroliere și de gaze, în Rusia a apărut, de facto, o „criză bancară”, consideră experții Centrului de Analiză și Prognoză Macroeconomică, instituție apropiată guvernului rus, scrie The Moscow Times. Criza evoluează într-o formă latentă, deoarece băncile restructurează creditele problematice, iar autoritățile ruse injectează bani în sistemul bancar. Astfel, anul trecut, statul a alocat băncilor peste un trilion de ruble din Fondul Național de Bunăstare. Totuși, stagnarea veniturilor populației, falimentul companiilor și povara cheltuielilor militare sporesc riscul sistemic, adică probabilitatea prăbușirii pieței financiare.


