Numărul persoanelor dependente de droguri este în continuă creștere în țara noastră. Iar specialiștii trag un semnal de alarmă și menționează că majoritatea consumatorilor sunt tineri cu vârsta de până la 30 de ani. Datele statistice arată că, în ultimii zece ani, numărul pacienților aflați în evidențele medicilor a crescut cu aproximativ 25 la sută. Fenomenul se extinde tot mai mult și în localitățile mici unde accesul la tratament și educație este mult mai redus. Colega mea Zinaida Batîru a cercetat subiectul și vine cu mai multe detalii.
,,Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, Moldova înregistrează tot mai multe persoane dependente de substanțe interzise. Dacă în 2014 aproximativ 11 mii de oameni erau în evidențele specialiștilor, în 2024 cifra a ajuns la aproape 14 mii, iar cei mai mulți consumatori sunt din mediul urban – 10700 de persoane”, a afirmat Zinaida Batîru, jurnalistă ONE TV.
Specialiștii în sănătate afirmă că în ultimii trei ani s-a înregistrat cel mai mare salt a consumului de droguri. Doar între 2022 și 2024, numărul persoanelor monitorizate de medicii de profil a crescut cu peste cinci sute anual. Cea mai bruscă creștere se observă însă în mediul rural. În ultimul deceniu, numărul consumatorilor practic s-a dublat: dacă în 2014 erau aproximativ 1.500 de persoane, în 2020 cifrele erau deja cu 35 la sută mai mari, iar anul trecut au fost înregistrate 2.900 de cazuri.
Acest tânăr, căruia îi vom păstra identitatea, spune că timp de 15 ani a consumat substanțe narcotice. Le-a încercat la vârsta de 14 ani, din curiozitate, la propunerea unor prieteni, iar mai târziu nu a mai putut renunța la ele.
,,S-a început de la marihuană simplu. Pentru mine s-a închis secția de karate, școala, pentru mine s—a deschis internet cafe, jocuri, fumatul și până la aramtă nu am avut nici o zi ca să fiu treaz. Fumam de 5-6 ori pe zi asta era liber de luat”, a povestit acesta.
După vârsta de 20 de ani, tânărul spune că a început să consume substanțe tot mai puternice, pe care le injecta. A plecat de acasă și a fost concediat și de la locul de muncă.
,,Nu gândeam deloc, era doar cum să găsești ca să îți fie bine, parfum furam de la magazin luam câteva, ne duceam la piață le vindeam cu 50 de lei și făceam vreo 300 lei și ne ajungea”, a mai menționat acesta.
Acesta mai spune că, în ultimii doi ani, a primit sprijin de la persoane apropiate, care l-au ajutat să lupte cu dependența. Experiența l-a marcat profund, mai ales că unii dintre prietenii săi au decedat. În prezent, participă la ședințe terapeutice și urmează un tratament medicamentos.
Medicii psihiatri subliniază că tinerii consumă tot mai des substanțe sintetice, fabricate cu compoziție necunoscută, ceea ce crește riscul de supradoze și dezvoltarea rapidă a dependenței, în special în rândul adolescenților, deoarece creierul nu este complet dezvoltat.
,,Odată ce ajung în creier, aceste substanțe provoacă efecte extrem de periculoase, precum atacuri de panică, modificări ale comportamentului, tulburări psihice: paranoia, anxietate, agitație, agresivitate. Creierul este, așadar, ținta principală a drogurilor, unde apar modificări foarte grave, uneori ireversibile, dacă consumul continuă pentru o perioadă mai lungă. Este afectat întregul sistem al organismului, inclusiv sistemul cardiovascular, deoarece consumul de substanțe sintetice crește foarte mult tensiunea arterială și temperatura corpului”, a spus Lilia Fiodorova, psihiatru-narcolog din cadrul Dispensarului Republican de Narcologie.
Psihologii estimează că în țara noastră aproximativ 35.000 de persoane consumă droguri fără să fie monitorizate de medici. Specialiștii recomandă părinților și profesorilor să observe semnele timpurii, să discute deschis cu tinerii și să ofere sprijin constant.
,,În ultimul timp se observă foarte mult o incidență la vârstă foarte tânără de la 11 ani un consum episodic de marihuană care este inobservabil. El poate merge și la școală să consume din bravada asta de risc vreau să văd cum o să reacționeze ceilalți. La început, dacă drogul este ca un prieten, treptat se transformă în problemă în problemă de relaționare. Se modifică gândirea de tip dependent, de unde să iau, cine să mint, cât mai repede vreau să scăp de stare de disconfort și se instalează, de fapt, depresia chimică cu gânduri negative, suicidare, viața nu mai are scop, nu mai are sens și atunci se observă și vestimentar, nu mai are grijă de sine Părinții atunci pot observa ce se întâmplă în viața copilului lor și pot se alarmează și caută o ieșire”, a adăugat psihologul clinician, Natalia Ciobanu.
Pentru a reduce numărul tinerilor care consumă stupefiante, Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne vor lansa, începând cu anul viitor, o campanie amplă de informare în instituțiile de învățământ.
,,Începând din al doilea semestru 2026 vom desfășura la nivel de țară de informare și prevenire pentru elevi și profesori in special pentru ai informa la riscul de consum și le a explica cum și în ce mod pot sesiza organele de drept pentru a avea intervenția poliției de fiecare dată când asta se întâmplă”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
Potrivit Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate, la nivel mondial aproximativ 64 de milioane de persoane suferă de tulburări legate de consumul de droguri.


