Numărul cazurilor de infecții respiratorii și gripă sezonieră, în scădere

Pe parcursul săptămânii trecute, s-a atestat o scădere a numărului de cazuri de gripă sezonieră, IACRS și COVID-19, transmite Ministerul Sănătății.

Astfel, cazurile de gripă sezonieră sunt în scădere cu 30,3% comparativ cu săptămâna precedentă, fiind înregistrate 177 de îmbolnăviri.

În aceeși perioadă, s-a constatat o descreștere cu 15,6% a cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), fiind raportate 11.117 de îmbolnăviri – cu 2055 mai puține în raport cu săptămâna trecută. Este în scădere și numărul de spitalizări cu 14,2% comparativ cu săptămâna precedentă.

De asemenea, pentru a șaptea săptămână consecutiv, se constată o scădere continuă a numărului de persoane infectate cu COVID-19, fiind înregistrate 251 de cazuri – cu 33,6% mai puțin față de săptămâna anterioară.

Pentru a evita îmbolnăvirile cauzate de infecțiile respiratorii acute, gripă și COVID-19, specialiștii reiterează necesitatea respectării următoarelor măsuri:

  • purtarea măștilor de protecție, în special în transportul public
  • aerisirea periodică a încăperilor
  • spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante
  • acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului
  • evitarea aglomerațiilor
  • evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile însărcinate, persoanele imunocompromise, persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, diabet zaharat, obezitate etc.

Primele simptome specifice infecțiilor respiratorii sunt: febră, tuse, strănut, dureri de cap sau stare de slăbiciune.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA