Cetățenii sunt îndemnați să nu pornească la drum. Pe tot parcursul zilei va ninge în continuu, izolat se va semnala vijelie, se așteaptă intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15°C, iar pe drumuri se vor forma troiene și polei.
În cazul dacă deplasarea este inevitabilă, oamenii trebuie să se informeze în prealabil despre accesibilitatea traseelor. Conducătorii auto trebuie să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport și să se asigure că în portbagajul autovehiculului sunt păstrate lanțuri antiderapante, lopată, nisip, dar și haine groase.
Potrivit specialiștilor, rezervorul de combustibil trebuie să fie plin și sistemul de încălzire să funcționeze eficient. Totodată, persoanele trebuie să mențină bateria telefonului permanent încărcată pentru a apela în orice monent serviciile de urgență.
De asemenea, în caz de viscol și vânt puternic, cetățenii sunt îndemnați să evite atingerea firelor electrice căzute la pământ, adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, dar și edificiilor în construcție.
Mai mult, salvatorii avertizează că în perioada temperaturilor scăzute pe suprafața bazinelor acvatice se formează podul de gheață. Astfel, pentru a evita riscul prăbușirii, pescarii sunt îndemnați să evite pescuitul la copcă sau mersul pe bazinele acvatice, dacă podul de gheață nu depășește 10 cm.
Minorii trebuie să fie strict monitorizați, pentru a nu le permite aflarea și jocul acestora pe stratul de gheață.
În situații excepționale și de risc, persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.