foto:moldpres.md

„Nu a comis faptele de care era suspectat”. ANRE, detalii în cazul angajatului bănuit de trafic de influență

Angajatul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care era investigat într-un dosar de corupție, a fost scos de sub urmărire penală. Totodată, cauza penală în privința acestuia a fost clasată pe motiv că nu întrunește elementele infracțiunii.

Despre aceasta anunță ANRE într-un comunicat de presă, în care prezintă clarificări privind investigația CNA, dar și rezultatele anchetei referitoare la persoana respectivă.

„În urma anchetei desfășurate, Procuratura municipiului Chișinău a emis la data de 26 iunie o ordonanță prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a angajatului ANRE, cu clasarea cauzei penale pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Investigațiile au demonstrat că angajatul ANRE nu a comis faptele de care era bănuit”, precizează agenția.

În context, ANRE subliniază că comunicatul CNA din luna mai care a fost mediatizat, ar fi creat o imagine falsă asupra acestuia, dar și a instituției în general.
În context, pentru a elucida toate aspectele situației create, ANRE aduce la cunoștință că a conlucrat pe deplin cu organele de drept pe parcursul anchetei, oferind acces la toate informațiile și documentele solicitate.
„Agenția subliniază atitudinea intolerantă față de orice formă de comportament ilicit, astfel de acțiuni fiind combătute pe toate căile legale”, declară reprezentanții agenției.
Totoată, ANRE reiterează angajamentul ferm față de transparență și integritate în activitatea desfășurată.
CNA a confirmat încetarea urmăririi penale în privința angajatului ANRE.
Pentru examinarea multilaterală și sub toate aspectele a dosarului, CNA a întreprins toate măsurile necesare în vederea confirmării sau infirmării vinovăției angajatului vizat. Examinarea tuturor materialelor cauzei a finalizat cu scoaterea de sub urmărire penală a persoanei investigate”, se arată în nota informativă a instituției.
Amintim că la finele lunii mai CNA a desfășurat percheziții în biroul Consultantului Secției Licențiere al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, anunțând că e vorba de o investigație într-un dosar de corupție.

Atunci, într-un comunicat emis de CNA se menționa că angajatul ANRE ar fi acționat în interesul unui agent economic pentru a grăbi procesul de înregistrare a documentelor primare pentru obținerea unei licențe și a fost citat la sediul instituției pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență în circumstanțe agravante.

La scurt timp, Agenția a venit cu un comentariu în care a menționat că va coopera cu ancheta și că va da dovadă de „deschidere și conlucrare deplină în a oferi toate informațiile relevante cazului instrumentat și stabilirii adevărului”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA