Nouă persoane cercetate de CNA pentru trafic de influență asupra angajaților ASP, deferite justiției

Cele nouă persoane cercetate de CNA pentru trafic de influență asupra angajaților ASP au fost deferite justiției. Urmărirea penală a fost finalizată și transmisă pentru examinare în instanța de judecată. Cauzele penale au fost initiate în ianuarie 2023 de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție.

 

Potrivit CNA, în urma efectuării urmăririi penale s-a stabilit că învinuiții au susținut că au influență în privința angajaților Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț. Aceștia ar fi spus că îi pot influența  pentru ca unele persoane să obțină permisul de conducere. Aceștia ar fi primit și oferit ilicit mijloace bănești în diferite sume ce variază de la 300 la 600 euro.

Doi învinuiți din nouă deferiți justiției și-au recunoscut vina și au încheiat în acest sens acorduri de recunoaștere a vinovăției. Totodată, alte șapte persoane nu-și recunosc vina.

În prezent, învinuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar examinarea cauzelor penale este efectuată de către judecătoria Bălți. Totodată, au fost aplicate sechestre pe mijloacele bănești depistate în cadrul perchezițiilor efectuate la învinuiții remiși în judecată.

În privința persoanelor care au obținut ilicit permise de conducere, a fost sesizată Agenția Servicii Publice în vederea inițierii procedurii de anulare a acestora.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA