Norvegia oferă Republicii Moldova o contribuție suplimentară de 60 de milioane de coroane norvegiene (aproximativ 5,41 milioane de dolari) prin intermediul fondului multidonator al Băncii Mondiale, M-GROW (Moldova – Creștere, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare). Sprijinul vine într-un moment în care Moldova se confruntă cu o iarnă dificilă, marcată de incertitudini legate de aprovizionarea cu gaze în 2025, se arată într-un comunicat emis de Guvernul norvegian.
„Vedem că Rusia încearcă să submineze stabilitatea Moldovei, exploatând incertitudinea legată de aprovizionarea cu gaz. Este un exemplu clar al motivului pentru care Moldova a căutat să se elibereze de monopolul rusesc în domeniul energiei”, a declarat ministrul norvegian al Afacerilor Externe, Espen Barth Eide.
În prezent, o mare parte din energia electrică a Moldovei provine de la centrala de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, care folosește gaz furnizat de Gazprom prin conductele ucrainene. Acordul de tranzit între Ucraina și Rusia expiră la 31 decembrie 2024, iar rutele alternative sunt preconizate a fi mult mai costisitoare, spun partenerii externi.
În acest context, Moldova a declarat stare de urgență în sectorul energetic pe 16 decembrie 2024, la solicitarea premierului Dorin Recean. Norvegia, prin fondul M-GROW, sprijină eficiența energetică a clădirilor publice, un pas esențial pentru reducerea consumului și creșterea securității energetice.
„În ciuda situației provocatoare cauzate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova este un exemplu de democratizare și progres. Norvegia s-a angajat devreme după invazia pe scară largă cu ajutor umanitar, a sporit contactele politice și a oferit sprijin bugetar și energetic”, a declarat ministrul de externe Eide.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Norvegia a contribuit cu aproximativ 1,6 miliarde NOK către Moldova, inclusiv sprijin pentru achiziția de gaze, reforme energetice, combaterea dezinformării și dezvoltarea presei independente.