Apar noi detalii privind reținerea fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, și a fostului deputat democrat Constantin Țuțu în Grecia. Potrivit informațiilor obținute de ONE TV din surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Constantin Țuțu ar fi fost reținut pentru complicitate la eschivarea lui Plahotniuc de la organele de urmărire penală.
Sursele ONE TV mai susțin că în momentul reținerii, Vladimir Plahotniuc deținea un pașaport emis de Bulgaria, pe numele său. Deocamdată, autoritățile nu au confirmat autenticitatea documentului. Plahotniuc se afla în tranzit spre Dubai, iar surse din cadrul anchetei indică faptul că anterior ar fi traversat Grecia și Turcia.
ONE TV a solicitat informații de la Ambasada Bulgariei privind autenticitatea actelor cu care s-ar fi prezentat Plahotniuc pe Aeroportul din Atena, deocamdată nu am primit un raspuns, dar ni s-a comunicat că se va verifica informația.
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru ONE TV că nu poate confirma sau infirma anumite informații. Acesta ne-a confirmat doar ora reținerii și faptul că Plahotniuc se afla în tranzit spre Dubai.
”S-a întâmplat în această dimineanță la ora 04:30. Orice informație e coordonată, ca să nu perturbăm anumite procese”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
CITEȘTE ȘI BREAKING NEWS. Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia