Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii sunt avertizați că se circulă în condiții de iarnă

Ninsoarea abundentă a îngreunat circulația pe Transfăgărășan, în special în zona alpină de la Bâlea Lac. Drumarii au intervenit miercuri dimineață pentru curățarea carosabilului.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a mobilizat două utilaje și a împrăștiat peste cinci tone de sare. În pofida intervenției, drumul rămâne acoperit cu zăpadă pe anumite porțiuni, iar traficul se desfășoară în condiții de iarnă.

Întrucât vremea rece și ninsorile ar urma să continue în următoarele zile, șoferii sunt îndemnați să verifice situația traseului înainte de plecare și să nu pornească la drum dacă automobilele nu sunt echipate corespunzător.

În zonă a nins și în ziua precedentă, însă atunci nu a fost necesară intervenția utilajelor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA