sursa foto/ Foto. Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan: ”Prima vizită după învestire va fi în Republica Moldova, pentru că este simbolic”

Nicușor Dan și-ar dori ca prima țară pe care o vizitează după ce depune jurământul în calitate de președinte al României să fie Republica Moldova. Declarația a fost făcută imediat după ce a participat la ceremonia solemnă organizată la Curtea Constituțională din România.  În cadrul acesteia,  CCR i-a validat oficial mandatul.

”Republica Moldova, Bruxelles sau Washington, în funcție de necesități. Mi-aș dori foarte mult Republica Moldova. Pentru că este simbolic ceva simbolic.  Dar dacă apar urgențe, una sau alta dintre alternative”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a declarat pentru jurnaliștii din România că urmează să depună jurământul în funcția de președinte al României luni, pe 26 mai.

Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputaţii şi senatorii în şedinţă comună.  Apoi are loc depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA