Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene

Nicu Popescu: ”Împreună cu UE trebuie să accelerăm de la intenții la fapte”

Deschiderea negocierilor de aderare reprezintă unul dintre cei mai importanți pași pe care îi face Republica Moldova în direcția realizării acestui vis: aderarea propriu-zisă la UE. Iată cum comentează Nicu Popescu, fost ministru de Externe pentru RFI.

Viteza de acțiune contează foarte mult în acest context, iar lentoarea cu care iau decizii instituțiile europene poate fi foarte periculoasă, mai atrage atenția fostul diplomat moldovean.

Nicu Popescu: Este unul dintre cei mai importanți pași pe care îi face Republica Moldova în direcția realizării acestui obiectiv. În Republica Moldova suntem cu toții conștienți, dar și partenerii noștri sunt conștienți că mai avem foarte mult de lucru.

Reporter: Cât de dificile vor fi aceste negocieri în context de război, în contextul problemei transnistrene?

Nicu Popescu: Nu cred că a fost vreo țară care a aderat ușor la Uniunea Europeană. Au fost, dar chiar din momentul creării Uniunii Europene, la începutul anilor 1950, state ca Germania și Italia erau la șapte, opt ani distanță de regimuri dictatoriale. În cazul unor state precum Portugalia, Spania și Grecia, ele au aderat la Uniunea Europeană la aproximativ un deceniu după căderea unor dictaturi. În acest sens Republica Moldova nu este prima țară care va adera la Uniunea Europeană cu niște probleme moștenite din trecut, legate de dictatură, instabilitate, separatism.

Eu sunt optimist pentru că în ultimii 30 de ani Republicii Moldova i s-a spus nu sau deocamdată nu, dar atât timp cât Moldova și cetățenii Republicii Moldova au știut să insiste pe realizarea acestor obiective, pe obținerea călătoriilor fără vize în Uniunea Europeană, pe depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, pe Acordul de asociere, de fiecare dată când Republica Moldova a insistat pe parcursul său european, a reușit să facă pași importanți.

Reporter: Cât preconizați că vor dura aceste negocieri?

Nicu Popescu: Pe de o parte depinde de viteza de implementare a acquis-ului comunitar în Republica Moldova, dar și de realitățile politice din Uniunea Europeană, de gradul de sprijin pentru extindere. După cum știți, obiectivul autorităților din Republica Moldova, obiectiv setat de doamna președintă Maia Sandu, este ca până în 2030 Republica Moldova să fie gata. Cam acesta este calendarul de la Chișinău. Dar următoarea etapă foarte importantă va fi și referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, care va avea loc în Republica Moldova pe 20 octombrie.

Reporter: Președintele delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, eurodeputatul Siegfried Mureșan, spunea cu ocazia deschiderii negocierilor, că aceste negocieri de aderare pentru Republica Moldova ar trebui susținute prin creșterea asistenței financiare din partea Uniunii Europene. Ar trebui să facă asta UE?

Nicu Popescu: Absolut, dar nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru mai multe state din Balcani și pentru Ucraina. Parțial, miza este necesitatea unei asistențe sporite, dar deseori este mai important în această etapă ca asistența deja promisă, deja oferită, proiectele deja planificate să se deruleze mult mai rapid.

Eu prefer în această etapă să mă concentrez pe accelerarea acestor procese, care sunt mult prea lente. Asistența sporită este necesară, dar deseori avem și o istorie foarte mare de promisiuni de fonduri care sunt ancorate și limitate de niște proceduri foarte greoaiei, foarte lente, lucru care limitează rezultatele vizibile din procesul de interacțiune și de apropiere de Uniunea Europeană.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media