Nicanor Ciochină, condamnat la pușcărie după ce a accidentat mortal un copil și a fugit

Nicanor Ciochină, fostul primar al satului Boldurești din raionul Nisporeni, acuzat că a accident mortal un copil de 14 ani și a părăsit locul accidentului, și-a aflat sentința. Magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani au dictat șapte ani de pușcărie.

Iar complicele său Ion Andronache s-a ales cu doi ani de închisoare, printre care șase luni în penitenciar, iar restul cu suspendare. Ultimul a lipsit de la ședință. A fost anunțat în căutare pentru a fi încătușat și băgat după gratii pentru executarea pedepsei.

Procurorii au cerut nouă ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru Nicanor Ciochină și trei ani de închisoare și pentru Ion Andronachi.

Accidentul rutier în urma căruia a murit adolescentul de 14 ani s-a produs pe 19 februarie 2024. Potrivit anchetei, fostul primar de Boldurești l-ar fi lovit pe băiat și ar fi părăsit locul accidentului. Nicanor Ciochină a fost reținut pe 21 februarie. Conform datelor anchetei, în încercarea de a ascunde urmele infracțiunii, acesta ar fi schimbat plăcuțele de înmatriculare ale automobilului și ar fi provocat intenționat un alt accident rutier.

În aceste acțiuni ar fi fost ajutat de stomatologul Ion Andronache. Nici Ciochină, nici Andronache nu își recunosc vina. Nicanor Ciochină a fost reținut din nou pe 29 ianuarie, imediat după ce a părăsit o ședință de judecată în dosarul accidentului mortal. Atunci, procurorii au solicitat o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru fostul edil. Ciochină afirmă în continuare că este nevinovat și că toate dosarele intentate împotriva sa sunt fabricate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA