Delegația Ucrainei a avut, în weekend, întâlniri „productive și constructive” cu negociatorii americani și europeni. Anunțul a fost făcut de șeful ucrainean pentru securitate națională, Rustem Umerov, împreună cu emisarul special al SUA, Steve Witkoff, scrie Digi24.
Într-o declarație comună publicată pe X, cei doi au spus că Ucraina rămâne angajată în obținerea unei păci juste și durabile. Potrivit lor, prioritatea este oprirea luptelor și garantarea securității.
Discuțiile au avut loc în două etape. Mai întâi, delegațiile SUA și Ucrainei s-au întâlnit cu consilierii europeni pentru securitate. Ulterior, a avut loc o reuniune separată între reprezentanții Washingtonului și Kievului.
Negocierile s-au concentrat pe planul de pace în 20 de puncte propus de președintele american Donald Trump. De asemenea, a fost discutat un cadru de garanții de securitate pentru Ucraina. O atenție specială a fost acordată calendarului pașilor următori.
În declarație se menționează că Ucraina apreciază sprijinul și leadershipul Statelor Unite.
Între timp, negociatorul rus Kirill Dmitriev a ajuns în Florida pentru discuții cu oficiali americani. Acesta a declarat că dialogul a decurs „constructiv”. Autoritățile SUA nu au oferit detalii suplimentare.


