Mureșan: Moldova are nevoie de sprijin ferm în fața tentativelor Rusiei de a influența alegerile din septembrie

Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul nostru în fața tentativelor Rusiei de a influența alegerile democratice din septembrie. Declarația a fost făcută de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan. Europarlamentarul a precizat că alegerile parlamentare din toamnă sunt esențiale pentru a garanta continuarea parcursului european al țării noastre.

„Aceste alegeri sunt importante nu doar pentru viitorul european al Republicii Moldova, ci și pentru România și Uniunea Europeană. Siguranța granițelor UE depinde și de stabilitatea Republicii Moldova și de capacitatea sa de a-și urma drumul european. Moldova are nevoie de sprijin ferm din partea României și a Uniunii Europene pentru a combate aceste forme de agresiune. Dar și și pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere și democratice, fără ingerințe”, a precizat Mureșan.

Mureșan a menționat, în postarea sa pe Facebook, că „Cetățenii Republicii Moldova, nu Federația Rusă, trebuie să decidă viitorul țării lor”.

Mureșan a subliniat că „Orice politician din România care solicită reducerea sprijinului pentru Republica Moldova nu face decât jocul Rusiei și adoptă o poziție clar anti-europeană și pro-rusă”.

Pe 28 septembrie 2025, în Republica Moldova vor avea loc alegerile parlamentare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA