Moldovenii vor putea călători fără viză în Emiratele Arabe Unite pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice. Acordul a fost oficializat la Abu Dhabi. Acolo a fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind abolirea reciprocă a regimului de vize.
Documentul a fost semnat de ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan.
Abolirea regimului de vize se aplică pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice.
„Acest acord nu doar simplifică călătoriile și întărește legăturile de prietenie dintre cele două țări, ci oferă și un impuls important dezvoltării economice, turismului și cooperării culturale dintre Moldova și Emiratele Arabe Unite,” a declarat ministrul.
În anul trecut, aproximativ 6.800 de cetățeni moldoveni au călătorit în Emiratele Arabe Unite. Costul unei vize a fost de 80 de euro de persoană.
Acordul va intra în vigoare la 5 septembrie 2025, la 30 de zile după semnarea oficială.