Digi24

Moldovenii cu buletine românești anulate vor primi acte noi, în format electronic, cu domiciliul în Republica Moldova

Moldovenii ale căror buletine de identitate românești au fost anulate după ce Bucureștiul a aplicat noi reguli privind domiciliul vor primi acte noi, în format digital. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Eugen Tomac, consilier al președintelui Nicușor Dan. Într-un interviu la Radio Chișinău, acesta a menționat că pentru a evita problemele generate, domiciliul din noile cărți de identitate va fi stabilit în Republica Moldova, nu în România. Măsura ar putea fi implementată începând cu această lună, după un anunț oficial al Ministerului român de Interne.

În ultimii doi ani, peste 100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au rămas fără buletine românești. Situația a apărut după ce autoritățile de la București au aplicat prevederile unei legi adoptate în 2023. Documentul a schimbat regulile privind domiciliul, pe fondul creșterii solicitărilor din partea cetățenilor străini, inclusiv ruși. Noua lege limitează la 10 numărul persoanelor neînrudite înregistrate la aceeași adresă, pentru a combate adresele fictive. Ancheta arată că măsura a afectat cetățeni din Republica Moldova care și-au făcut buletine românești cu adresă de domiciliu la prieteni sau rude. Mulți și-au pierdut actele, deși acestea au fost emise legal, iar unele au fost reținute fără explicații.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA