„Moldovagaz” a recepționat 4 cereri privind schimbarea furnizorului de gaze naturale

Patru consumatori casnici au depus cereri la Moldovagaz pentru a schimba furnizorul de gaze naturale. Totuși, procedura prevăzută pentru astfel de situații n-a fost demarată, pe motiv că cererile primite prin e-mail n-au fost însoțite de semnătura digitală a solicitanților. Asta prevede Regulamentul privind schimbarea furnizorului de gaze naturale, aprobat de Agenția Națională de Reglementare în Energetică în data de 25 septembrie 2020.

Moldovagaz menționează că o astfel de solicitare poate fi depusă prin prezența fizică de către consumator la una dintre reprezentanțele comerciale sau Centrul relații cu consumatorii ale SA „Moldovagaz”, după perfectarea relației sale contractuale cu furnizorul nou. Totodată, această procedură poate fi inițiată de către furnizorul nou pe baza unei delegației (procuri).
Procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale cuprinde următoarele etape:
1) încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale între consumatorul final și furnizorul nou;
2) depunerea cererii de schimbare a furnizorului de gaze naturale, la furnizorul actual;
3) notificarea de către furnizorul actual a furnizorului nou şi a operatorului de sistem privind inițierea procedurii de schimbare a furnizorului de gaze naturale;
4) prezentarea de către operatorul de sistem a informațiilor privind locul (-rile) de consum la care se preconizează schimbarea furnizorului;
5) încheierea de către operatorii de sistem și furnizori a contractelor sau a acordurilor adiționale la contractele pentru prestarea serviciului de transport, respectiv de distribuție a gazelor naturale (după caz) și a contractelor de echilibrare;
6) controlul echipamentului de măsurare și citirea indicațiilor echipamentului de măsurare;
7) furnizarea gazelor naturale de către furnizorul nou;
8 ) emiterea facturii de plată finale pentru gazele naturale consumate conform contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul actual;
9) achitarea de către consumatorul final a datoriilor față de furnizorul actual.
Pentru perfectarea actelor de schimbare a furnizorului se acordă 20 de zile de la data depunerii cererii, mai anunță furnizorul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media