Moldova vrea să iasă din CSI până la sfârșitul anului 2024

Republica Moldova intenţionează ca până la sfârșitul anului 2024 să se retragă din Comunitatea Statelor Independente. Declarația a fost făcută de deputatul PAS Doina Gherman, care este și președintele Comisiei Politică Externă a Parlamentului.

„Ne-am stabilit ca obiectiv să încheiem totul până la sfârşitul lui 2024. Aceasta nu înseamnă că nu vor fi mici întârzieri, dar, în cea mai mare parte, aproape toate evaluările ministerelor individuale arată că suntem în stadiul final”, a menționat deputatul în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv-TV.

În ultimele luni, Moldova a denunțat mai multe acorduri încheiate cu CSI. Ultimele denunțate se referă la domeniul apărării.  Republica Moldova şi-a diminuat implicarea în cadrul CSI de când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA