Republica Moldova va găzdui reuniunea Constituenței Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale. Reuniunea se va desfășura în perioada 10-12 iulie la Chișinău, transmite Banca Națională a Moldovei.
Evenimentul este organizat de Banca Națională a Moldovei și Ministerul Finanțelor și va reuni înalți reprezentanți ai băncilor centrale și ai ministerelor de finanțe din țările membre ale Constituenței, precum și înalți reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale.
Evenimentul își propune să aducă în prim-plan evoluțiile economice globale, provocările regionale, precum și modalitățile de preluare din experiențele și politicile FMI și ale Băncii Mondiale.
Reuniunea va avea ca temă centrală: ,,Asigurarea unei creșteri viguroase într-un mediu volatil și incert”. Discuțiile se vor axa pe subiecte ca: mobilizarea capitalului privat și oportunități de inovare și creștere determinate de inteligența artificială.
Potrivit BNM, pentru Republica Moldova evenimentul este de o importanță majoră, care oferă ocazia de a prezenta evoluțiile și oportunitățile economice ale țării, alături de potențialul său turistic. De asemenea, forumul reprezintă un exemplu de cooperare internațională, ce contribuie la stabilitatea și progresul sistemului financiar.