Moldova trece la ora de iarnă. Vezi când va fi cea mai lungă zi din an

Moldova trece la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 octombrie, ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, ultima duminică din luna octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an, și va avea 25 de ore. Medicii susțin că schimbarea orei poate afecta copiii, persoanele în vârstă și pe cele cu boli cronice, astfel că acestea ar trebui să facă o ajustare treptată a regimului pentru a evita schimbările psihico-emoționale.

În timp ce unii spun că au nevoie de timp pentru a se adapta la schimbarea orei, alții nu resimt această schimbare.

”Nu mă deranjează, ani la rând a fost așa, poate noile generații să fie afectate, eu personal nu”.

 

”Prima zi este mai greu ca să mă trezesc mai târziu, dar apoi este ok. Sunt foarte adaptabilă și rapid îmi schimb obiceiurile”.

 

”Când se schimbă ora nu mă deranjează nimic, nu am nici un simptom, nicio emoție, dorm bine”

 

”-Un discomfort total.

–Vă doare capul?

–Nu, nu, dar e greu de deprins.

– Cât timp vă deprindeți?

–În jur la 2-3 zile.

– Vă este complicat?

– Nu, dar oricum nu aș dori, nu sunt de acord pentru a se schimbe”.

 

”- Mai mult stare de somnolență dar ceva grav nu se produce.

– Cât timp aveți nevoie să reveniți la un regim normal?

– O săptămână, două. O influență nu prea bună asupra stării omului, în genere asupra stării lui cotidiene”

 Cele mai afectate sunt persoanele cu boli cardiovasculare și cele cu diabet zaharat, care adesea pot avea dificultăți în gestionarea nivelului de zahăr din sânge atunci când ritmul lor de somn este perturbat, spun specialiștii neurologi.

”Vor avea în special mai frecvente dureri de cap, vor fi mai obosiți, se vor simți mai epuizați și astenizați.De obicei acest fenomen durează de la 2-3 săptămâni e un proces reversibil și dumneavoastră vă veți simți mult mai ușor. Sunt situații când este și o perioadă mai îndelungată”,  Oxana Grosu, Doctor în Științe Medicale, medic Neurolog.

Medicii neurologi le recomandă persoanelor să-și ajusteze programul de somn în timpul săptămânii, astfel încât, din luna octombrie, să se culce cu 10-15 minute mai devreme în fiecare zi.

”Să doarmă suficient minim 8-9 ore, să își modifice graficul de somn, să se culce cu o oră mai înainte și să se trezească cu o oră mai devreme pentru a se simți confortabil și mai bine. Să facă unele exerciții fizice confortabile în casă și să iasă la plimbări mai îndelungate în natură, în aer liber și o alimentație sănătoasă este cheia de supraviețuire în această perioadă”, Oxana Grosu, Doctor în Științe Medicale, medic Neurolog.

Deși mai multe țări au renunțat la schimbarea orei, alegând să mențină aceeași oră pe tot parcursul anului, Republica Moldova nu e pregătită să ia astfel de decizie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, schimbarea orei aduce mai multe beneficii.

”Ajustarea orei poate duce la economii de energie electrică fiind resursă necesitatea de iluminat artificial în orele de dimineață. Productivitatea mai mare, mai multă lumină dimineața se simt mai energigi, mai productivi în prima parte a zilei, acest lucru poate îmbunătăți eficiența la locul de muncă și activitățile zilnice. Securitatea sporită în primele ore ale zilei poate îmbunătăți siguranța rutieră și a pietonilor, reducând riscul de accidente”, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Pentru prima dată, Republica Moldova a trecut la ora de iarnă în 1979. Anul acesta Ucraina va trece definitiv la ora de iarnă, fără a mai schimba ora.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA