Țara noastră devine tot mai independentă energetic. O nouă linie electrică aeriană, cu o lungime de aproximativ 190 kilometri, va fi construită în următorii ani pentru a interconecta sistemul energetice al Republicii Moldova cu cel al României. Marți a fost semnat memorandumul de înțelegere dintre Moldova și SUA în acest sens. Linia va conecta stațiile electrice Strășeni și Gutinaș.
Memorandumul de înțelegere prevede că etapa de construcție va începe la sfârșitul anului 2025. Această linie va fi cea de-a treia care interconectează Republica Moldova și România.
”Asistăm la un eveniment istoric. Acest pachet face parte dintr-un proiect enorm, fără precedent în istoria relațiilor noastre cu SUA, de 300 de milioane de dolari prin care SUA sprijină Republica Moldova. Doar o parte din bani, vreo 80 de milioane de dolari, a fost pentru plata compensațiilor, când au fost cele mai înalte prețuri la energie. Toate celelalte 220 de milioane sunt alocate pentru proiecte investiționale de dezvoltare, iar acest proiect este unul dintre ele”, a spus Victor Parlicov, ministrul Energiei.
”Războiul brutal de agresiune al Rusiei în Ucraina a demonstrat cum dependența de sursele de energie rusești amenință securitatea națională și stabilitatea economică. Sunt onorat să fiu aici la Strășeni, unde o linie de înaltă tensiune de 400 de kV va conecta stația Strășeni cu stația Gutinaș. SUA susțin puternic eforturile Moldovei de integrare în Uniunea Europeană”, a spus ambasadorul SUA în Moldova, Kent D. Logsdon.
Finalizarea construcției este așteptată la începutul anului 2029.