Moldova și România vor fi conectate printr-o linie electrică de 400 kV. Parlamentul a ratificat acordul de construcție

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un grant de 15,4 milioane de euro pentru realizarea proiectului de interconectare a rețelelor electrice între Republica Moldova și România. Grantul este destinat construcției unei linii electrice aeriene (LEA) de 400 kV care va conecta municipiile Bălți din Moldova și Suceava din România.

Proiectul, care include construcția liniei electrice pe o distanță de 58 de kilometri în Republica Moldova, va fi implementat de Moldelectrica. În prezent, Moldelectrica lucrează la pregătirea documentației pentru lansarea licitației privind proiectarea și execuția lucrărilor. Pe lângă construirea liniei electrice, proiectul presupune și reconstrucția echipamentelor din stațiile electrice, și modernizarea infrastructurii existente, care include schimbarea transformatoarelor și autotransformatoarelor.

Odată finalizat, potrivit Parlamentului, proiectul va contribui semnificativ la securitatea energetică a Republicii Moldova, integrându-se în rețeaua europeană ENTSO-E și deschizând ușa pentru dezvoltarea unor surse de energie regenerabilă suplimentare.

De menționat că grantul acordat de BERD acoperă 20% din valoarea totală a proiectului, care este estimată la 77 de milioane de euro. Restul sumei de 60,8 milioane de euro, este finanțat prin împrumuturi acordate de BERD și Banca Europeană de Investiții. Implementarea acestui proiect face parte din Planul de creștere economică al Republicii Moldova și reprezintă o condiție pentru obținerea suportului financiar al Uniunii Europene.

Citește și: Guvernul a ratificat grantul pentru noua linie electrică Bălți-Suceava. Investiția ajunge la 77 de milioane de euro

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA