Sursa: stiri.md

Moldova renunță oficial la starea de urgență

Moldova renunță la starea de urgență, declarată în data de 24 februarie 2022, zi în care Rusia a început ofensiva pe scară largă în Ucraina. Aceasta expiră în ultima zi a anului curent, iar Comisia pentru Situația Excepționale, membrii căreia au luat până acum decizii din domeniul energetic, social sau mass-media, s-a întrunit în ultima ședință în contextul stării de urgență.

Aceasta asta impusă la propunerea fostului Guvern Gavriliță pentru a permite luarea deciziilor prompte și gestionarea eficientă a riscurilor și amenințărilor la adresa Republicii Moldova, inclusiv tentative de destabilizare puse la cale de Kremlin.

,,Astăzi a fost ultima ședință programată a Comisiei pentru Situații Excepționale pe durata stării de urgență care după cum cunoașteți nu va fi prelungită. Activitatea Comisiei va intra în circuitul curent de activitate și va fi convocată la soluționarea problemelor de activitate curentă: cum sunt intemperiile sau alte subiecte promovate de către colegi, responsabilii sau membri ai Executivului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Republica Moldova s-a aflat în stare de urgență timp de un an și 10 luni, aceasta fiind declarată cu votul parlamentarilor la câteva ore după ce armata rusă a invadat Ucraina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media