Moldova dorește să creeze camere agricole după modelul austriac

Implementarea camerelor agricole în Republica Moldova se va baza pe o experiență europeană solidă, urmând modelul austriac. Acest model a demonstrat eficiență și sustenabilitate în sprijinirea agriculturii, oferind o structură clară pentru suportul fermierilor. Declarația îi aparține ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

În cadrul ședinței care a avut loc la Minister, vicepremierul Vladimir Bolea a prezentat proiectul de lege referitor la camerele agricole, subliniind necesitatea acestora pentru a soluționa numeroase probleme din sectorul agricol, în special pentru  producătorii micro, mici și mijlocii.

Un punct esențial al discuțiilor a fost identificarea soluțiilor pentru consolidarea sectorului agricol prin intermediul camerelor agricole, subliniind rolul lor și avantajele pe care le oferă. De asemenea, s-a discutat despre interacțiunea dintre camere și asociațiile de profil, prestarea serviciilor de consultanță și necesitatea ca statul să susțină financiar aceste camere pentru a le asigura funcționarea eficientă.

Lgea cu privire la camerele agricole a fost adoptată de Parlament în prima lectură în luna aprilie, dar a provocat reacții mixte din partea producătorilor agricoli. În special, asociația „Forța Fermierilor” a calificat proiectul drept „neconstituțional”, considerând că acesta „prevede asocierea forțată a fermierilor și intervenția directă a organelor de stat”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media