În cadrul evenimentului Moldova Cybersecurity Forum au fost lansate Agenția Națională pentru Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovație în Securitate Cibernetică „Cybercor”.
Instituțiile vor avea un rol esențial în prevenirea și combaterea amenințărilor cibernetice, precizează Serviciul de presă al Guvernului.
„Cele două instituții noi, lansate în cadrul evenimentului Moldova Cybersecurity Forum, se vor orienta pe asigurarea unui mediu digital sigur, protejarea infrastructurii critice a statului și a societății de atacurile cibernetice, dar și garantarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice ale instituțiilor publice și private”, se arară în comunicat.
Forumul a fost inaugurat de prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care au subliniat că securitatea cibernetică este o prioritate pentru țara noastră.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Universitatea Tehnică a Moldovei și Tekwill, cu suportul USAID, Suediei, Marii Britanii și Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova și e-Governance Academy.
Guvernul precizează că evenimentul Moldova Cybersecurity Forum este la prima ediție.