Moldova ar putea introduce control coordonat la frontiera cu Ucraina, inclusiv pe segmentul transnistrean

Republica Moldova ar putea implementa un controlul coordonat în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, inclusiv pe segmentul transnistrean, pentru a securiza hotarele naționale. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu în contextul capturii de armament descoperite săptămâna trecută într-un camion oprit la punctul vamal Leușeni–Albița. Oficialul a mai menționat că măsura trebuie implementată, dar fără susținerea Ucrainei nu va fi posibilă.

”Asta depinde și de gradul de disponibilitate. Nu că nu ar fi disponibilitate, dar prietenii noștri ucraineni sunt ocupați cu alte priorități. Evident că fără contribuția lor, fără implicarea lor plenară noi nu o să putem unilateral cu toată dorința noastră de a securiza peste 1200 de kilometri de frontieră. O să ajungem și la momentul când ei o să poate aloca resurse, oameni, forțe pentru a face ca acest perimetru să fie securizat cum trebuie”, Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Opoziția parlamentară susține că traficul de armament a fost posibil cu acordul instituțiilor responsabile de acest caz.

”Noi avem contraspionaj? De ce nu este demis șeful la contraspionaj? De ce nu este demis șeful pe chestii economice pentru că vine armamentul din Ucraina? Noi o să avem demisii decât măturătorul de SIS o să fie dat afară și portarul de la vamă. Trebuie să fie demiși cel puțin dacă nu șeful SIS, atunci responsabilii de direcții”, Vasile Costiuc, deputat partidul Democrația Acasă.

”Eu cred că aceasta nu este prima livrare spre țările UE prin teritoriul Republicii Moldova. De ce acuma a fost prinsă. Eu cred că trebuie să explice organele competente. Înseamnă că Republica Moldova și Ucraina prezintă un pericol pentru securitatea regională și a Uniunii Europene”, Igor Dodon, deputat PSRM.

Colonelul și fostul șef al Agenției Informații Militare al Ministerului Apărării, Iurie Briceag, care este și vicepreședintele Partidului CUB la fel susține că acest caz nu e unic.

”Eu mai mult ca precis sunt convins că asta a fost un canal și asta nu-i prima dată și organele abilitate care trebuia să combată, ori să prevină traficul acesta de armament nu a lucrat la justa valoare. Totuși au constat că armamentul vine din Ucraina, segmentul Ucraina-Moldova să fie luat la un control mai riguros, să fie controlate cum camioanele așa și automobilele”, Iurie Briceag, fost șef al Agenției Informații Militare al Ministerului Apărării,

Cinci persoane au fost reținute în cazul armamentului depistat, săptămâna trecută, într-un camion la frontiera moldo-română. Procurorii de la Chișinău au anunțat că în container au fost găsite 18 componente pentru muniții, alte opt muniții complete, un lansator și o dronă de tip „Geran 2”, dezmembrată în urma doborârii, cu așchii vizibile pe zonele de desprindere și motorul separat de corp. Toate au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă, cu ajutorul unui cărăuș care circula periodic cu un camion marfar din Ucraina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA