Moldova ar putea deschide ambasade în Egipt și Coreea de Sud

Republica Moldova intenționează să își extindă rețeaua diplomatică prin deschiderea a două noi ambasade, una în Egipt și alta în Coreea de Sud. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, într-un interviu pentru Moldpres.

Potrivit oficialului, aceste țări au un potențial semnificativ pentru comerț și cooperare.

„În anul viitor, ar fi de mare interes deschiderea unei Ambasade în Egipt, o țară extrem de mare, cu potențial economic pentru produsele noastre. La fel, ne dorim deschiderea unei Ambasade în Coreea de Sud. Este o țară extrem de puternică și dezvoltată”, a spus Popșoi.

Popșoi a amintit că, în acest an, Republica Moldova a inaugurat Ambasada în Kazahstan și două consulate în Statele Unite. El a subliniat că extinderea prezenței diplomatice este esențială pentru sprijinirea cetățenilor și pentru consolidarea relațiilor politice și economice bilaterale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA