Facebook/Anatolie Nosatîi

Moldova a detașat al doilea contingent de militari profesioniști în misiunea de menținere a păcii în Liban

Republica Moldova a detașat astăzi cel de-al doilea contingent de pacificatori profesioniști în misiunea de menținere a păcii Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban. La ceremonie a participat și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

 

Ministrul le-a urat succes celor 33 de militari, bărbați și femei, care vor activa în zona de responsabilitate a comandamentului forțelor italiene, la fel ca în misiunea KFOR din Kosovo.

”Am încrederea că militarii care fac parte din contingentul UNIFIL – 2 vor avea o prestație ireproșabilă și vor purtata drapelul Republica Moldova cu onoare în această misiune internațională de menținere a păcii. Le-am cerut pacificatorilor respectarea măsurilor de securitate și a regulilor de angajare, maximă vigilență, precum și îndeplinirea tuturor misiunilor cu profesionalism. Exprim mulțumiri partenerilor italieni pentru asistența acordată în contextul participării militarilor Armatei Naționale atât în misiunea UNIFIL, cât și în cea din Kosovo”, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi,
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în noiembrie 2021 participarea la operația UNIFIL. Primul grup de pacificatori moldoveni a fost trimis în Liban în februarie 2023 pentru o misiune de menținere a păcii de șase luni.
Facebook/Anatolie Nosatîi
Facebook/Anatolie Nosatîi

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA