sursa: Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei: ”Biserica Ortodoxă Română susține calea europeană a țării noastre”

Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova depune eforturi neîncetate pe toate planurile pentru a susține calea europeană a țării noastre. Este mesajul transmis de mitropolitul Basarabiei Petru, de Ziua Europei.

 

„Înțelegem că aderarea la valorile europene reprezintă nu doar o necesitate, ci și o oportunitate de a modela un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare. Astfel, prin acțiunile noastre sociale, misionare, pastorale și catehetice, ne străduim să construim o comunitate ortodoxă mai puternică, mai unită și mai prosperă”, se arată în mesajul mitropolitului.

Mitropolitul susține că, prin adoptarea valorilor europene, redescoperim lucruri prețioase de care am fost privați de-a lungul istoriei: pacea, solidaritatea, unitatea și ajutorul reciproc necondiționat.

”Astăzi, în special, ne aducem aminte de înaintașii noștri care s-au jertfit în Războaiele crâncene pentru libertate, pentru posibilitatea de a ne decide propria soartă și de a trăi în pace cu vecinii noștri. Această zi marchează și sfârșitul Războiului Mondial, în care au căzut mulți români basarabeni, luptând pentru aceleași idealuri de pace și libertate”.

Mitropolia Basarabiei a remarcat și eforturile Bucureștiului în parcursul european al țării noastre menționând că ”nu  uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă Republicii Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv a Bisericii Ortodoxe Române. Fiecare demers comun pe care îl întreprind oficialii de la București și Chișinău, ne apropie de materializarea visului european, un vis de prosperitate, de respect reciproc și de colaborare transfrontalieră”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media