Mitropolia Moldovei acuză statul de intimidări: „Tortura morală trebuie să înceteze”

Mitropolia Moldovei susține că se confruntă cu presiuni și intimidări din partea statului, după ce deputatul PAS, Vasile Șoimaru, a declarat într-o emisiune că am putea să ne dezicem de Biserica Ortodoxă din Moldova. Într-un comunicat, Mitropolia s-a arătat indignată de aceste declarații și a cerut să înceteze ”tortura”.

”Suntem profund indignați de atitudinea anumitor instituții ale statului implicate în intimidarea preoților. Preoții sunt vizitați la domiciliu de către reprezentanţi ai organelor de drept și constrânși să semneze diferite declarații neclare”, se rată în comunicatul Mitropoliei.

Reprezentanții Mitropoliei au mai spus că astăzi, asupra Bisericii se resimt presiuni similare celor din perioada sovietică și au cerut să fie lăsați în pace.

”Ne adresăm autorităților statului să înceteze tortura morală la adresa Bisericii. În caz contrar, dacă aceste persecuții nu vor înceta, ne asumăm angajamentul să vă punem față în față cu poporul dreptmăritor al Moldovei, ca să le explicați lor de ce loviți cu vehemență în Biserica neamului nostru”, se arată în comunicat.

Recent, Maia Sandu a îndemnat preoţii din Moldova să nu se implice în politică sau în activităţi de destabilizare a ţări.

”Există foarte multă dezinformare și intenții de a speria oamenii. Repet acest mesaj: nu există nicio intenție în acest sens. Îndemnul meu este ca preoții să nu se lase folosiți în activități de destabilizare a țării, pentru că asemenea acțiuni sunt pedepsite conform legii. Îndemnul meu este ca ei să nu se implice în politică și să lase cetățenii să aleagă ce cred ei”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că la sfârșitul lunii august în spațiul public au apărut informații și imagini precum că mai mulți preoți de la Mitropolia Moldovei, subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse, au plecat la Moscova, iar călătoria ar fi fost finanțată de condamnatul fugar Ilan Șor. Ulterior, contactat de echipa ONE TV, Vadim Cheibaș, ne-a confirmat că mai mulți preoți urmează să plece în pelerinaj în Federația Rusă, precizând că nu are detalii despre organizatorul acestor călătorii și că nu știe nimic despre cardurile bancare pe care le-ar primi preoții la Moscova.

La două săptămâni distanță, aceștia au anunțat că știu despre acesta și că au fost ”finanțate de Patriarhia Rusă oferindu-le preoților oportunitatea de a vizita locurile sfinte din Rusia”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA