Caută
Close this search box.

Mitropolia Basarabiei ar urma să primească două milioane de euro anual din partea României

Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, ar putea primi anual două milioane de euro din partea statului român. Senatul a adoptat o propunere legislativă în acest sens.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputaţii PSD Marcel Ciolacu, Ciprian Şerban şi Alfred Simonis şi a întrunit, în Senat, 109 voturi „pentru” şi 2 împotrivă.

„Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 2 milioane de euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Modul de cheltuire a fondurilor alocate, conform destinaţiei, precum şi justificarea utilizării acestora se fac cu respectarea dispoziţiilor corespunzătoare din legislaţie”, prevede propunerea legislativă.

Sumele alocate sunt destinate restaurării şi conservării bunurilor din patrimoniul imobil şi mobil, achiziţionării de imobile necesare desfăşurării activităţilor liturgice, culturale şi mediatice ale unităţilor de cult, activităţilor de asistenţă socială şi medicală susţinute de unităţile de cult organizate de Mitropolia Basarabiei în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni, scrie agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA