Miting în sudul țării. Angajații CFM cer achitarea datoriilor salariale

Angajații „Căii Ferate din Moldova” de la nodul feroviar Basarabeasca cer conducerii întreprinderii ca toate datoriile salariale, dar și ajutorul material, să fie plătite până în data de 20 februarie.

Astăzi, 6 februarie, aceștia au organizat un miting în fața edificiului gării din Basarabeasca, scrie presa locală.

Întâlnirea a fost organizată de reprezentanți ai sindicatelor nodului feroviar Basarabeasca, în timpul pauzei de masă, în intervalul dintre orele 12:00 și  13:00.

Angajații cer ca toate datoriile privind salariile și asistența financiară să fie plătite. Totodată, aceștia cer ca conducerea Căii Ferate să majoreze salariile angajaților.

Potrivit sursei, la nodul feroviar Basarabeasca lucrează aproximativ 1.000 de oameni. În total, CFM are aproximativ 6.000 de angajați.

Reamintim că 70 la sută dintre muncitori nu și-au primit lefurile din luna octombrie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA