Miss Universe 2023. A fost numită cea mai frumoasă femeie din lume

Sheynnis Palacios, reprezentanta Nicaragua, a fost votată sâmbătă cea mai frumoasă femeie din lume la cea de-a 72-a ediţie a concursului Miss Universe, organizată în El Salvador, la care au participat în premieră mame şi două candidate transgen, transmite Hotnews.

Aceasta este prima victorie înregistrată de Nicaragua la concursul Miss Universe.

Reprezentanta Thailandei, Anntonia Porsild, s-a clasat pe locul secund, iar australianca Moraya Wilson a ocupat locul al treilea.

Sheynnis Palacios, în vârstă de 23 de ani, a primit coroana de la americanca R’Bonney Gabriel, Miss Univers 2022.

Cea mai frumoasă femeie din lume, triumfătoare în faţa celorlalte 83 de concurente care au defilat pe podium în costume de baie, rochii de seară şi costume tradiţionale, a declarat că principalele sale calităţi sunt modestia şi recunoştinţa.

Răspunzând la ultima întrebare a juriului, candidata din Nicaragua a subliniat importanţa egalităţii salariale pentru femei, astfel încât acestea să poată „lucra în orice domeniu”. „Nu există limite pentru femei”, a spus ea.

Columbianca Maria Camila Avella, în vârstă de 28 de ani, şi Michelle Cohn, din Guatemala, au fost primele două mame care au participat la această competiţie. Avella s-a numărat printre cele cinci finaliste ale concursului, despre care organizatorii au declarat că şi-au dorit să dea dovadă de o mai mare deschidere.

Reprezentanta Portugaliei, Marina Machete, persoană transgen, şi Jane Garret din Nepal, prima candidată cu o siluetă ieşită din tiparele tradiţionale care a participat vreodată la Miss Universe, s-au clasat, de asemenea, pe primele 20 de poziţii.

Votarea a avut loc în vestul capitalei ţării, în prezenţa preşedintelui El Salvador, Nayib Bukele.

Organizatorii au anunţat că următoarea ediţie a Miss Univers va avea loc în Mexic.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA