Caută
Close this search box.

Ministrul ucrainean de finanțe răspunde: Cât ar mai putea lupta Ucraina fără ajutorul SUA

Venirea lui Donald Trump la putere, în SUA, în ianuarie 2025, poate duce la sistarea ajutoarelor militare pentru Ucraina. Cât rezistă Kievul fără ajutor American este întrebarea pusă de toți. Ministrul ucrainean de finanțe răspunde la această întrebare. Ucraina poate lupta fără ajutorul SUA cel puțin până la mijlocul anului 2025, crede ministrul ucrainean de finanțe, Serghei Marcenko.

Ministrul ucrainean al finanțelor, Serghei Marcenko, consideră că Ucraina are „suficiente fonduri și arme pentru a rezista cel puțin până în prima jumătate a anului 2025”, chiar dacă Washingtonul încetează să mai acorde ajutor. Declarația a fost făcută pentru cotidianul spaniol El Pais.

Marcenko a fost întrebat ce s-ar întâmpla dacă SUA ar înceta să furnizeze ajutor Ucrainei. El a declarat că eventuala încetare a ajutorului reprezintă o provocare serioasă pentru capacitatea de apărare a Ucrainei, dar nu un colaps inevitabil.

„Trebuie să avem un plan pentru a crea condițiile necesare pentru cooperarea cu noua administrație. Este în interesul natural al Ucrainei să creeze încredere pentru cooperare. Cred că aceasta ar trebui să fie o strategie prioritară atât pentru Ucraina, cât și pentru Europa”.

Marcenko a subliniat că atitudinile s-ar putea schimba, iar Ucraina trebuie „să folosească timpul cu înțelepciune și să fie capabilă să poarte discuții cu noua administrație” pentru a gestiona această incertitudine.

„Cred că avem suficiente fonduri, arme, rachete și proiectile de artilerie pentru a rezista cel puțin până în prima jumătate a anului 2025. Vom asigura alocări bugetare suficiente pentru achiziționarea de muniții și echipamente militare necesare în 2025”, a declarat el.

Ajutor american

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden, a promis să furnizeze Ucrainei sute de mii de proiectile de artilerie suplimentare, mii de rachete și sute de vehicule blindate până la jumătatea lunii ianuarie.

La 7 decembrie, Departamentul american al Apărării a anunțat un nou pachet de asistență de securitate pentru Ucraina în valoare de 988 de milioane de dolari americani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA