Ministrul de Externe al Israelului, Gideon Moshe Sa’ar, va efectua joi, 24 iulie, o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministerul de Externe de la Chișinău.
În cadrul vizitei, ministrul Gideon Sa’ar va avea întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi. De asemenea, se va întâni și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Totodată, ministrul israelian va participa la inaugurarea unei „Pietre de poticnire” în memoria doamnei Leah Svartzman, pe strada pietonală Eugen Doga. Ulterior, va avea loc o întâlnire cu reprezentanții comunității evreiești din Chișinău.